Gaz Metan a început în atac acest meci, însă Craiovenii au stat bine pe picioare și au profitat din plin de contraatacurile avute.
Florin Costea a fost primul care a ‘taxat’ neatenția medieșenilor (‘4) în urma unei pase excelente, primită din propria jumătate de teren. Baird a majorat scorul peste alte 24 de minute (’28) la o altă ieșire greșită la off-side a defensivei gazdelor și meciul s-a mai calmat.
Până la finalul reprizei, ambele echipe s-au apropiat de gol în mai multe rânduri, dar tabela a rămas nemodificată.
Repriza secundă a fost foarte intensă. Craiova a punctat din nou rapid prin Rose (’53) și părea a fi încheiat conturile cu Gazul. Hoban l-a contrazis însă peste doar un minut, marcând golul speranței pentru echipa gazdă.
La patru minute după revenirea medieșenilor, Costea a obținut un penalty și Stoica a transformat fără probleme (’58). Gazul a început apoi să atace haotic și lui Rose nu i-a fost greu să mai înscrie o dată pe contraatac (’73).
Mircea Voicu a mai redus din diferență în prelungirile partidei (’90+3), dar impresia creată de elevii lui Pustai rămâne aceeași.
Scor final Gaz Metan – "U" Craiova 2-5 și elevii lui Nicolo Napoli se apropie încă puțin de obiectivul stabilit de Mititelu: un loc de Cupa UEFA. CLICK AICI pentru a urmări comentariul partidei Gaz Metan Mediaș – Universitatea Craiova
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER